Ne mai găsiți și pe aici
Cum vad eu:
Toata viata mi-a fost frica. Frica de lucruri noi, de oameni, de calatorii si de iubire. Pana cand s-a intamplat ceva – a aparut schimbarea pe care eu am cerut-o, fara sa stiu cum va arata schimbarea asta ori cand va veni- si a inceput reset-ul meu personal.
Saptamana trecuta am spus cu voce tare un gand jucaus: ca mi-as face un tatuaj pe inelar. Si ca simt, cu mintea si cu starea de acum, ca trebuie sa fie o inima. Inima mea care invata sa primeasca si sa ofere. Si pentru ca eu o vad cel mai bine cum arata, am vrut sa mi-o desenez singura. Si am desenat o foaie intreaga de inimi mai inalte si mai late, cu marginile subtiri ori ingrosate, pana cand una dintre ele a parut ca e cea care trebuiesa fie. Si a fost.
La vernisajul cu Tatuajele in Penitenciare (la care puteti merge pana pe 19 Mai) i-am cerut lui Papen cateva sfaturi despre ce sa faci la primul tatutaj. Si, cu proiectiile unei mari iubiri mari pe gene, am ajuns in weekend la salon. Inima mea noua a prins contur in jumatate de ora si s-a mutat de pe inelar pe incheietura. Si de atunci ma bucur de tatuajul asta in fiecare zi. Fiindca stiu ca odata cu el, frica mea va lasa loc iubirii.

Alina

Cum vede el:
Toata viata m-am intrebat ce se intampla cu tatuajele, dupa ce le expira timpul. Adica dupa ce mor. Sau asa credeam, ca si ele au viata lor, care se scurge odata cu trecerea timpului sau odata cu estomparea motivului pentru care l-ai facut. Iar tu continui sa porti dupa tine niste desene moarte, fara nicio valoare.
Eram, la un moment dat, pe un aeroport obscur de langa Barcelona. Si ma uitam la un englez batran, cu corpul practic acoperit de tatuaje. Acum era un fel de leguma, purtat de rude intr-un scaun cu rotile. Avea niste tatuaje extrem de dure. Nu-mi cereti sa le descriu, ca nu le mai tin minte. Dar stiu ca ma minunam de ele. Si atunci am inceput sa ma gandesc la omul din fata mea si la momentele cand a luat deciziile de a exprima ceva, pentru totdeauna, pe propriu-i corp. Va spun sincer ca l-am dezavuat. Nu l-am inteles si l-am judecat aspru. Imi ziceam cat de penibil arata acum, cu tatuajele lui, cand el nu se mai putea misca singur. Au trecut trei ani de atunci si inca gandeam (n-am folosit intamplator timpul „trecut”) la fel: ce grotesc arata un tatuaj, pe pielea lasata si imbatranita. Si pentru ce ti-ai face asta? Ca sa-ti bati joc de tine?
Saptamana trecuta ceva mi-a zdruncinat sistemul de referinta, privitor la cerneala in piele. Ceva si cineva. Destul de recent, Universul s-a milostivit de mine si mi-a dat cele mai surprinzatoare situatii la care nici nu m-as fi gandit, care scot din mine ce e mai bun si mai frumos, cum fac doi oameni intre care exista potrivire ca sa poata scoate asa ceva unul de la altul. Si Universul asta, a vrut sa imi arate neaparat ca datorita ei si a energiei pozitive pe care mi-o transmite, eu sunt alt om. Si de atunci traiesc fiecare zi, ca si cum ar fi prima si ultima a vietii mele. Ei bine, nu am mai cunoscut pe nimeni care sa simta ca vrea sa isi faca un tatuaj pentru mine. Pentru noi. Cu inima ei de acum.

inimi

  Am ramas masca. Intr-o fractiune de secunda s-a dus dracului tot ce gandeam eu despre tatuaje. Atunci am inteles ca sunt momente in viata, cand ceea ce traiesti in prezent, poate fi atat de puternic, incat nu conteaza, nu te intereseaza, nu are nici un rost sa proiectezi gestul respectiv in timp. Te bucuri de el si atat.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

2 Responses to “Povestea unei inimi”

  1. […] Si de atunci ma bucur de tatuajul asta in fiecare zi. Fiindca stiu ca… Stiu, stiu si va invit sa vedeti cum imi sta cu primul tatuaj si de ce a aparut acum. Cititi mai departe pe […]

    Reply

  2. tatuajele denota originalitate si personalitate puternica 😉

    Reply

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>